ABOUT

The way I relate to myself and the world is rooted in the concept of multidimensionality, as well as in a firm embrace of my inner experience as the ultimate authority.

Some of my main preoccupations and obsessions are: cinema, music (including a particular focus on African & Middle-Eastern music), spirituality (Oriental and African mainly), writing, ethnography (for lack of a better, less unfortunate term), processuality in arts, self-knowledge, the individuation process, and still, to a certain degree, trauma work. I’m also particularly fond of the cinema of the African continent, as well as Indian cinema. In addition, I’m passionate about the syncretism and the various connections between, as well as the way in which these different areas of knowledge converge.

With some of the things I wrote in the past and which are still published I don’t resonate completely anymore, or I find them irrelevant now. If I keep some of these texts on the website, it’s because I still find parts of them valid. I have already said that, in this regard, I should look at my own writings the way a snake would look at the skin it shed.

INTRODUCERE

Felul în care mă raportez la mine însămi și la lume în general e înrădăcinat în conceptul de multidimensionalitate, precum și într-o îmbrățișare fermă a propriei experiențe ca autoritate supremă.

Printre principalele mele preocupări și obsesii se regăsesc: cinemaul, muzica (incluzând un interes special pentru muzica africană și cea a Orientului Mijlociu), spiritualitate (în primul rând orientală și africană), scrisul, etnografia (în lipsa unui termen mai puțin nefericit), procesualitatea în artă, autocunoașterea, procesul de individuație și, într-o anumită măsură, vindecarea traumei. O altă zonă de interes o reprezintă cinemaul continentului african și cel indian. Pe lângă toate acestea, mă pasionează sincretismul și conexiunile dintre, respectiv felul în care converg aceste domenii de cunoaștere

Cu unele lucruri pe care le-am scris și care sunt încă publicate nu mai rezonez pe deplin sau au ajuns să mi se pară irelevante. Dacă păstrez totuși o parte din aceste texte, o fac pentru că unele aspecte din ele continuă să mi se pară valabile. Am mai spus de altfel că, din acest punct de vedere, cel mai just este să mă uit la propriile texte așa cum s-ar uita un șarpe la pielea pe care, năpârlind, a lăsat-o în urmă.