Viziunea Interioară – The Inner Vision

East, West / Est, vest

ENGLISH

While reading through some reviews for Chögyam Trungpa’s Crazy wisdom I found this passage:

“For those of you enchanted by Chongpa’s teaching, please first read Heidegger’s <<on the essence of truth>> before pouring out your fulsome adulation of Chongpa’s wisdom. Just like D.T. Suzuki who sells Carus teaching as Japanese Zen, Chongpa is selling Heidegger (and probably a few other existentialists) as Tibetan crazy wisdom. I feel sorry that most of the Westerners could not recognize their own reflections in the mystic Tibetan mirror. This makes feel how education is crucial to any cultural exchange. If you don’t even know your own tradition, on what basis can you understand a foreign culture?”

The final question can be fair enough (although I agree and don’t at the same time), but the rest of the text made me laugh condescendingly: one has to be very naïve, if not ignorant or arrogant to think that Heidegger and Carus (and others) have discovered stuff in the 19th-20th century, stuff which then the Easterners took/stole and showcased as original discourse. When in fact those teachings and discourses had been discovered (if I am to use this word) thousands of years ago, and Westerners eventually came to the same ideas and realizations some time later via their own paths and methods. That’s the best case scenario, as in many other instances the respective Western discourses were only approximating the original teaching or were plainly erroneous. Too much phenomenology, not enough mysticism.

This is not about Trungpa-Bruce Lee beating up Heidegger-Van Damme (or viceversa), or contesting the merits of any of them – this is about the order and the place of things.

As for the fact that 19th-20th century Easterners talk about the same things as one thousand years ago (that’s one way of putting it, as often it’s more than a thousand years), it’s perfectly natural: truth doesn’t change overnight, nor from one millenia to another (Guenon explains this by means of the concept of tradition – see his „Introduction to the Study of the Hindu Doctrines.”) Easterners are not as arrogant as to put so much emphasis on the idea or originality.

Self-hating Westerner? No (1).

***

ROMÂNĂ

Citind niște recenzii pentru Crazy wisdom, cartea lui Chögyam Trungpa, am dat acest pasaj:

„Aceia dintre voi care sunteți încântați de învățăturile lui Chongpa, vă rog citiți ”despre esența adevărului” de Heidegger înainte să vă vărsați excesiva voastră adulație față de înțelepciunea lui Chongpa. La fel ca D.T.Suzuki, care vinde discursul lui Carus pe post de Zen japonez, Chongpa vinde discursul lui Heidegger (și probabil a altor câtorva existențialiști) pe post de înțelepciune nebună tibetană. Îmi pare rău că majoritatea occidentalilor nu au putut să își recunoască propria reflexie în oglinda misticismului tibetan. Asta mă face să văd că educația e crucială în cazul oricărui schimb cultural. Dacă nici propria tradiție nu ți-o cunoști, pe ce bază poți înțelege o cultură străină?”

Întrebarea de la final poate fi justă (deși sunt și nu sunt de acord), dar restul m-a făcut să râd condescendent: câtă naivitate, dacă nu ignoranță, sau aroganță să crezi că Heidegger și Carus (și alții) au descoperit ei în sec. XIX-XX niște mari chestii și apoi orientalii le-au preluat/furat și prezentat drept discursul lor original. Când de fapt învățăturile sau discursurile respective fuseseră descoperite (dacă e să folosesc cuvântul ăsta) cu mii de ani înainte de orientali, pentru ca la un moment dat mai târziu să ajungă la aceleași idei sau conștientizări și occidentalii, pe propriile căi, prin propriile metode. Asta în cazul cel mai bun, pentru că în destule altele e vorba de o înțelegere aproximativă sau eronată big time. Prea multă fenomenologie, prea puțin misticism.

Rândurile astea nu sunt despre Trungpa-Bruce Lee care îl bate pe Heidegger-Van Damme (sau viceversa), sau despre contestarea meritelor oricărora dintre ei, ci despre ordinea și locul lucrurilor.

Cât despre faptul că orientalii din sec. XIX-XX vorbesc despre aceleași lucruri ca acum o mie de ani (un fel de a spune, căci uneori e vorba de mult mai mult de atât) e cât se poate de firesc: adevărul nu se schimbă de la o zi la alta și, iată, nici de la un mileniu la altul (Guenon explică asta prin conceptul de tradiție – vezi ”Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse”). Orientalii nu-s atât de aroganți încât să bată așa de tare moneda pe ideea de originalitate.

Self-hating Westerner? Nu (1).

***

Endnotes

(1) (EN) As far as the hate towards the West and the Western paradigm is concerned, I recently bumped into the title of a book that might prove an interesting read: Occidentalism: The West in the Eyes of Its Enemies (by Ian Buruma and Avishai Margalit).

(RO) În ceea ce privește ura față de Occident și față de paradigma occidentală, am dat recent de titlul unei cărți care s-ar putea dovedi o lectură interesantă: Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului – O scurtă istorie a urii față de Vest (de Ian Buruma și Avishai Margalit).

error: